“The draft Guidelines do not make possible anything that was not previously possible.”
— Anthony Whelan, Director General, DG Competition
În perioada 16-18 iunie 2026, la Bruxelles, a avut loc prima ediție a European Competition Forum — un eveniment care ar putea deveni unul dintre cele mai importante foruri europene (sau chiar mondiale) de dezbatere privind politicile de concurență în Europa și lume.
Am revenit de la acest Forum cu mai multe idei și notițe pe care le voi expune într-o serie de postări, care ar putea fi interesante și pentru cititorii acestui blog.
Forumul s-a desfășurat într-un context global foarte specific, pe fundalul dezbaterilor aprinse despre rolul politicilor de concurență în dezvoltarea economică, războaiele tarifare, competitivitatea economiei europene etc.
Din această perspectivă, Forumul nu a fost doar o conferință despre dreptul concurenței. A fost mai degrabă o discuție despre direcția în care evoluează modelul economic european. În acest context, modelul tradițional de aplicare a regulilor de concurență este adesea criticat pentru că ar fi prea rigid, prea lent sau prea puțin adaptat la noile realități economice. Pe de altă parte, rămâne unul dintre puținele instrumente europene bazate pe reguli comune, probe juridice și economice și aplicare relativ uniformă la nivelul întregii Uniuni.
I. Controlul concentrărilor economice
Nu este întâmplător că multe discuții cheie ale Forumului au vizat proiectul noilor Orientări ale Comisiei Europene privind concentrările economice.
În ultimii ani, acest domeniu a ajuns în centrul dezbaterilor despre competitivitatea Europei. Pe de o parte, există presiunea de a permite formarea unor companii europene mai mari, capabile să concureze global. Pe de altă parte, există riscul unei concluzii simpliste: că orice concentrare care creează companii mai mari este automat bună pentru competitivitatea Europei.
Tocmai de aceea, proiectul noilor Orientări a fost discutat nu doar ca un document tehnic, ci ca o indicație a direcției în care va merge Comisia Europeană în acest domeniu și cum va răspunde presiunilor respective.
Noile Orientări: clarificare, nu revoluție
Una dintre cele mai importante precizări făcute în cadrul Forumului a fost că proiectul noilor Orientări nu schimbă testul juridic aplicabil concentrărilor economice. Regulamentul privind concentrările economice rămâne același. Competențele Comisiei rămân aceleași. Standardul juridic nu se modifică.
De aceea a și devenit virală fraza lui Anthony Whelan, noul Director-General al DG Competition: „proiectul noilor Orientări nu face posibil nimic din ceea ce nu era posibil anterior”.
Cu alte cuvinte, proiectul nu anunță o relaxare a controlului concentrărilor și nici transformarea acestuia într-un instrument de politică industrială. El clarifică modul în care Comisia Europeană intenționează să aplice normele existente într-o economie care s-a transformat atât de mult față de 2004. De aceea, întrebarea nu este dacă noile Orientări vor face Comisia mai flexibilă sau mai strictă. Întrebarea este cum poate controlul concentrărilor să rămână riguros, dar să reflecte mai bine dinamica piețelor, inovarea, investițiile, reziliența și integrarea Pieței Unice.
Între teoria prejudiciului și teoria beneficiului
O altă noutate importantă a proiectului este accentul pus pe „teoria beneficiului”. Dacă autoritatea identifică riscuri pentru concurență, ea trebuie să explice teoria prejudiciului, adică descrierea concretă a riscurilor pe care le reprezintă tranzacția și modul în care ar putea afecta negativ concurența — de exemplu, prin creșterea prețurilor, reducerea calității sau a inovației, eliminarea unor concurenți sau crearea unor bariere mai mari la intrarea pe piață. La rândul lor, părțile pot invoca beneficiile tranzacției: eficiențe, investiții, inovare, extindere pe piețe noi, securitatea aprovizionării sau alte avantaje economice.
Discuția nu este dacă asemenea beneficii trebuie luate în considerare, ci cum. Ideea importantă este că teoria beneficiului ar trebui prezentată cât mai devreme în proces, nu doar ca o apărare după identificarea unor posibile efecte anticoncurențiale. Dacă beneficiile sunt reale, ele trebuie integrate în analiza tranzacției de la început.
În acest context, reprezentanții Comisiei au accentuat că sarcina probei rămâne asimetrică. Comisia trebuie să demonstreze teoria prejudiciului, iar părțile trebuie să demonstreze beneficiile invocate. Companiile cunosc cel mai bine rațiunea tranzacției, documentele interne, planurile de investiții și sinergiile pe care se bazează.
Competitivitate, reziliență și integrarea Pieței Unice
O altă discuție importantă a vizat relația dintre controlul concentrărilor și competitivitatea europeană. Mesajul principal nu a fost că autoritățile europene trebuie să contribuie pur și simplu la apariția companiilor europene mai mari, ci să facă o distincție clară între extinderea pro-concurențială și concentrarea puterii de piață.
O tranzacție care permite unei companii să intre mai ușor pe alte piețe, să depășească bariere naționale și să devină un concurent mai puternic într-o piață europeană integrată poate avea efecte pozitive. Dar o tranzacție care reduce numărul de concurenți importanți, elimină presiunea concurențială sau consolidează poziții dominante nu devine benefică doar pentru că este prezentată sub eticheta competitivității europene.
În acest context, s-a discutat mult și despre reziliența mai mare a economiei europene care ar putea fi rezultatul concentrărilor economice. Dar și aici mesajul a fost nuanțat. Reziliența nu trebuie analizată la nivelul întreprinderilor, ci la nivelul pieței. Întrebarea nu este dacă o concentrare face compania rezultată mai puternică sau mai protejată. Întrebarea este dacă piața devine mai rezilientă: dacă apar mai multe surse de aprovizionare, dacă clienții au alternative, dacă riscurile de întrerupere a livrărilor scad și dacă funcționarea pieței este mai bine protejată în fața șocurilor.
Relevanța pentru Republica Moldova
Pentru Republica Moldova, aceste discuții sunt importante atât din perspectiva alinierii la practica europeană, cât și din perspectiva propriilor realități economice.
Pe măsură ce cadrul nostru național se aliniază la cel al Uniunii Europene, controlul concentrărilor nu va putea rămâne o simplă verificare a pragurilor și cotelor de piață. Analiza va trebui să fie mai structurată, mai bazată pe analize economice și mai atentă la efectele reale ale tranzacțiilor.
În același timp, Moldova este o economie mică, în care multe piețe sunt deja concentrate, iar intrarea unor concurenți noi este dificilă. De aceea, argumentele privind eficiențe, investiții sau consolidarea companiilor locale trebuie analizate cu atenție. Nu orice concentrare este problematică, dar nici orice argument despre „creșterea companiilor naționale” sau „atragerea investițiilor” nu trebuie acceptat fără probe și argumentări solide.
Lecția europeană este tocmai aceasta: controlul concentrărilor trebuie să fie suficient de flexibil pentru a recunoaște beneficiile reale, dar suficient de riguros pentru a nu confunda mărimea cu eficiența și concentrarea cu competitivitatea.
II. Concurență, inovare și dezvoltare
O a doua temă importantă a Forumului a fost relația dintre concurență, inovare și dezvoltare economică. În contextul în care politica de concurență este tot mai des prezentată ca un obstacol în calea creșterii, mesajul mai multor intervenții a fost diferit: problema Europei nu este că regulile de concurență sunt prea rigide sau se aplică excesiv, ci faptul că piețele europene rămân fragmentate, și anume din cauza aceasta multe companii se confruntă cu problema creșterii la nivelul european sau global.
Concurența ca motor al inovării
Inovarea nu apare pur și simplu din mărime sau din putere de piață. Companiile mari pot avea resurse importante pentru cercetare și dezvoltare, dar stimulentul de a inova vine adesea din presiunea concurențială. Firmele inovează pentru a se diferenția, pentru a evita pierderea poziției pe piață și pentru a rămâne înaintea rivalilor.
Dacă presiunea concurențială dispare, stimulentul de a inova poate deveni mai slab. O întreprindere care se bucură de rente confortabile nu are interesul să-și modifice propriul model de afaceri.
Această idee este importantă și pentru dezbaterea despre concentrări. O fuziune poate genera capacități noi, sinergii și investiții suplimentare. Dar aceste efecte nu trebuie prezumate. Fără eficiențe concrete și verificabile, o concentrare poate reduce presiunea concurențială fără a genera beneficii reale pentru consumatori.
IMM-urile și concurența dinamică
În mai multe intervenții s-a discutat despre rolul IMM-urilor în economie. În dezbaterile despre competitivitate, accentul cade adesea pe companii mari, campioni europeni și necesitatea de creștere la scară. Exemplele discutate la Forum, inclusiv cele din Austria, au arătat însă că IMM-urile pot exercita o presiune concurențială reală asupra companiilor mari și integrate vertical.
Această observație este importantă deoarece politicile publice tind uneori să confunde dimensiunea cu eficiența. În realitate, concurența nu vine doar de la companii mari. În unele sectoare, operatorii independenți pot menține presiunea asupra prețurilor, pot oferi alternative consumatorilor și pot preveni rigidizarea pieței.
Din această perspectivă, politicile publice trebuie să promoveze IMM-urile. În același timp, protecția acordată IMM-urilor nu înseamnă o protecție artificială, ci protecția condițiilor care le permit să concureze efectiv. O intervenție publică prost concepută, o reglementare excesivă sau o concentrare care elimină alternativele mai mici poate produce efecte negative pe termen lung, chiar dacă este justificată politic prin beneficii imediate.
Dincolo de analiza statică a piețelor
Un mesaj recurent al Forumului a fost că analiza concurențială nu se mai poate baza doar pe situația actuală a pieței. Cotele de piață, nivelul prețurilor și numărul de concurenți rămân importante, dar nu sunt întotdeauna suficiente. În multe cazuri, contează tot mai mult ce pot face companiile în viitor: dacă au capacitatea de a inova, de a intra pe piețe noi, de a controla resurse importante sau de a influența evoluția pieței.
O asemenea analiză este mai dificilă, pentru că cere mai multe probe, inclusiv documente interne și o înțelegere mai bună a modelului de afaceri. Dar este necesară într-o economie în care piețele se schimbă rapid, iar efectele unei tranzacții pot apărea nu doar imediat, ci și pe termen mediu sau lung.
Relevanța pentru Republica Moldova
Pentru Republica Moldova, această discuție este foarte practică. Multe piețe locale sunt mici, concentrate și afectate de bariere structurale. De aceea, apare ușor ideea că dezvoltarea economică ar necesita companii mai mari și mai puternice. Uneori poate fi adevărat. Dar întrebarea esențială este dacă această creștere are loc prin concurență sau prin eliminarea concurenței.
Moldova are nevoie și de o înțelegere mai bună a rolului IMM-urilor. Politica de concurență nu trebuie să protejeze artificial întreprinderile mici împotriva celor mari. Dar trebuie să fie atentă la situațiile în care operatorii mici sunt eliminați nu prin eficiență superioară, ci prin practici anticoncurențiale, bariere administrative, intervenții publice selective sau concentrări care reduc contestabilitatea pieței.
Aceasta este una dintre lecțiile economice importante ale Forumului: competitivitatea nu se construiește prin reducerea concurenței, ci prin piețe mai deschise, mai contestabile și mai capabile să recompenseze inovarea reală.
III. Politica de concurență, ajutoarele de stat și obiectivele sectoriale/industriale
A treia temă ține de relația dintre politica de concurență și alte obiective publice: politica industrială, tranziția energetică, securitatea aprovizionării, reziliența economică, digitalizarea sau sprijinirea unor sectoare strategice.
Europa se află sub presiunea competiției globale cu Statele Unite și China, a transformărilor tehnologice rapide, a costurilor tranziției verzi și a noilor riscuri geopolitice. În aceste condiții, statele intervin tot mai des în economie prin subvenții, scheme de sprijin, măsuri sectoriale sau intervenții de criză.
Întrebarea principală în cazul unor astfel de intervenții este cum ele pot crea eficiențe fără distorsiuni inutile, fără a proteja artificial modele de afaceri neviabile și fără a transforma obiectivele industriale sau sectoriale într-o justificare pentru limitarea concurenței.
Simplificarea ajutoarelor de stat nu înseamnă renunțarea la control
Un mesaj important al Forumului a fost că modernizarea și simplificarea controlului ajutoarelor de stat (procesul în derulare la nivel de Uniune) nu trebuie confundată cu abandonarea acestuia. În contextul actual, există o necesitate de a atrage investiții și sprijini unele sectoare considerate strategice. De aici apar și discuțiile despre simplificarea regulilor, inclusiv prin extinderea domeniilor în care ajutoarele pot fi acordate mai ușor.
Dar simplificarea nu înseamnă că orice sprijin public devine acceptabil. Ajutoarele trebuie să creeze stimulente pentru creștere fără distorsionarea pieței. În aceste condiții, controlul ajutoarelor de stat trebuie să devină mai bine țintit și mai eficient, nu mai slab. Provocarea este de a găsi echilibrul: proceduri mai simple acolo unde riscurile sunt reduse și analiză riguroasă acolo unde intervenția statului poate modifica semnificativ condițiile de concurență.
Politica industrială are nevoie de disciplină concurențială
Una dintre ideile care a revenit constant în cadrul Forumului a fost că politica de concurență nu poate înlocui politica industrială. Și invers! Dacă Europa are probleme de investiții, inovare, infrastructură, capacitate tehnologică sau coordonare industrială, aceste probleme nu pot fi rezolvate prin simpla relaxare a regulilor de concurență sau a controlului concentrărilor economice. Sunt necesare politici economice complexe.
În același timp, politica industrială nu trebuie privită ca o alternativă la concurență. O politică industrială eficientă are nevoie de piețe contestabile, proceduri transparente, selecție competitivă a beneficiarilor și mecanisme care să evite capturarea resurselor publice de către întreprinderi deja puternice.
Obiectivele industriale pot fi legitime. Dar nu este suficient ca o măsură să invoce competitivitatea, reziliența sau autonomia strategică. Trebuie demonstrat că măsura este necesară, proporțională, bine țintită și că nu distorsionează concurența mai mult decât este necesar.
Controlul ajutoarelor de stat ca protecție împotriva greșelilor costisitoare
O idee interesantă invocată cu privire la controlul ajutoarelor de stat: regulile privind ajutoarele de stat protejează nu doar concurența, ci și guvernele. În perioade de criză sau de presiuni economice și politice, decidenții politici sunt adesea împinși să reacționeze rapid: compensări, scheme de sprijin, plafonări de prețuri, subvenții pentru sectoare afectate sau facilități pentru anumiți investitori.
Unele din aceste măsuri pot fi necesare. Dar altele pot deveni foarte costisitoare și pot produce efecte greu de corectat ulterior. Sprijinul acordat prea larg, pe o perioadă prea lungă sau fără criterii clare poate menține artificial pe piață întreprinderi ineficiente, poate dezavantaja concurenții care nu primesc sprijin și poate crea așteptarea că statul va interveni ori de câte ori condițiile de piață devin dificile.
Din acest punct de vedere, controlul ajutoarelor de stat este și un instrument de disciplină bugetară și economică. El obligă autoritățile să explice problema, să justifice intervenția, să aleagă un instrument adecvat și să limiteze sprijinul la ceea ce este necesar. Nu împiedică politica publică, ci o poate face mai coerentă, mai eficientă și mai puțin vulnerabilă la populism economic și politic.
Statul poate fi o sursă majoră de distorsiuni concurențiale
Distorsiunile concurențiale nu provin doar din comportamentul întreprinderilor. Ele pot fi create și de stat: prin reglementări selective, scheme de sprijin disproporționate, bariere administrative, tratament preferențial sau politici sectoriale concepute fără evaluarea efectelor asupra pieței.
De aceea, autoritățile de concurență nu trebuie privite doar ca instituții care investighează carteluri, abuzuri sau concentrări economice. O parte importantă a rolului lor este preventivă: prin controlul ajutoarelor de stat, avizarea actelor normative, studii de piață și advocacy, ele pot identifica din timp intervențiile publice care riscă să închidă piața, să favorizeze nejustificat un operator sau să transfere costurile unor decizii greșite asupra consumatorilor și contribuabililor.
Această funcție este cu atât mai importantă în economiile mici, unde o singură intervenție publică prost concepută poate modifica semnificativ structura unei piețe.
Concurența poate reduce costul politicilor publice
Un alt mesaj important a fost că mecanismele concurențiale pot face politicile publice mai ieftine și mai eficiente.
Ori de câte ori statul acordă finanțare, drepturi exclusive, concesiuni, contracte sau sprijin pentru investiții, modul de selecție a beneficiarilor contează. O procedură competitivă bine concepută poate limita rentele nejustificate și poate crește șansele ca sprijinul să ajungă la proiectele cele mai eficiente.
De aceea, politica de concurență implementată în mai multe sectoare, poate fi un instrument prin care obiectivele de dezvoltare vor fi atinse cu costuri mai mici și cu distorsiuni mai reduse. Într-o perioadă în care statele vor cheltui sume mari pentru energie, infrastructură, tehnologii curate și reziliență, această dimensiune devine cu atât mai importantă.
Relevanța pentru Republica Moldova
Într-o economie mică, cu piețe adesea concentrate, resurse bugetare limitate și un rol major al statului în mai multe sectoare, distorsiunile concurențiale pot apărea nu doar din comportamentul întreprinderilor, ci și din modul în care sunt concepute politicile publice.
Moldova are nevoie de investiții, modernizare sectorială, securitate energetică, infrastructură mai bună și sprijin pentru domenii prioritare. Dar tocmai pentru că resursele sunt limitate, intervențiile publice trebuie să fie bine fundamentate, transparente și proporționale. O măsură prost concepută poate consuma bani publici, poate favoriza artificial unii operatori și poate reduce concurența pe termen lung.
De aceea, regulile privind ajutorul de stat nu trebuie privite ca o simplă formalitate a procesului de aderare la UE. Ele sunt un instrument de bună guvernare economică. Miza nu este doar respectarea formală a regulilor europene, ci capacitatea statului de a sprijini dezvoltarea fără a crea distorsiuni inutile pe piața internă și, ulterior, pe piața comună a Uniunii Europene.