Recent, la o conferință, discutam despre granița fină dintre concentrările economice și acordurile anticoncurențiale. Ca reper pentru comparație am folosit Decizia Comisiei Europene în cazul Delivery Hero/Glovo, din iunie 2025. Atunci, Comisia a sancționat cele două companii pentru mai multe forme de coordonare anticoncurențială. Dar detaliul care mi-a atras atenția a fost perioada încălcării: aceasta s-a încheiat odată cu dobândirea controlului exclusiv de către Delivery Hero asupra Glovo. Concentrarea a fost autorizată în Spania încă din februarie 2022.
Altfel spus, cooperarea dintre două companii, cu legături structurale și comerciale, a fost considerată un acord anticoncurențial, iar când această cooperare a ajuns la apogeu și companiile și-au oficializat „nunta” (adică au realizat concentrarea), Comisia a constatat că, din acel moment, nu mai exista nicio încălcare. Interesant este însă și altceva: cooperarea dintre cele două companii înainte de realizarea concentrării era atât de strânsă, încât se putea pune întrebarea dacă Delivery Hero nu dobândise, de fapt, controlul asupra Glovo cu mult înainte de anunțarea formală a concentrării.
De aici am ajuns la o altă întrebare: dacă o concentrare se situează sub pragurile de notificare, poate autoritatea de concurență să o examineze în temeiul normelor care interzic acordurile anticoncurențiale? Atunci m-am referit la Hotărârea Towercast. În acea cauză, Curtea de Justiție a UE a stabilit că o concentrare sub pragurile de notificare poate fi examinată ulterior din perspectiva normelor din art. 102 TFUE ce interzic abuzul de poziție dominantă. Însă hotărârea privea art. 102, nu și posibilitatea aplicării art. 101 TFUE unui acord de concentrare.
Iar acum avem o decizie care merge tocmai în această direcție.
O concentrare sub pragurile de notificare, sancționată ca acord anticoncurențial
Acum câteva zile, pe 22 octombrie 2026, Autoritatea de Concurență din Franța a anunțat decizia nr. 26-D-10. Pentru prima dată, instituția a sancționat companiile implicate într-o operațiune de concentrare aflată sub pragurile de notificare obligatorie, în temeiul prevederilor care interzic acordurile anticoncurențiale.
Tranzacția a vizat achiziționarea de către compania Drapkoc a controlului exclusiv asupra Point Net, în sectorul gestionării deșeurilor medicale potențial infecțioase de pe insula Réunion în Oceanul Indian. În urma tranzacției, noua entitate – Ecostrill – a devenit unicul operator monopolist pe piața tratării deșeurilor medicale și principalul operator pe piața colectării și transportului acestora, cu o cotă de piață de aproape 80%.
Operațiunea nu atingea pragurile de notificare și, prin urmare, nu a fost supusă controlului ex ante al concentrărilor economice. Totuși, autoritatea franceză a examinat-o ex post prin prisma normelor privind interdicția acordurilor anticoncurențiale, făcând trimitere la hotărârea Towercast din 2023.
Cum a fost analizat acordul?
Mai întâi, autoritatea a considerat că regimul controlului concentrărilor nu împiedică aplicarea normelor privind practicile anticoncurențiale (acorduri anticoncurențiale sau abuz de poziție dominantă) atunci când o tranzacție se situează sub pragurile de notificare. Cu alte cuvinte, faptul că o concentrare nu este supusă controlului ex ante nu exclude posibilitatea examinării ei în temeiul normelor care interzic practicile anticoncurențiale.
În acest scop, autoritatea a realizat o analiză contrafactuală: a comparat situația concurențială rezultată din tranzacție cu cea care ar fi existat în absența acordului.
Ceea ce mi s-a părut deosebit de interesant este însă metodologia utilizată. Autoritatea a examinat dacă tranzacția a dus la o împiedicare semnificativă a concurenței efective, folosind ca reper cadrul analitic aplicat la examinarea aprofundată a concentrărilor economice, inclusiv analiza efectelor actuale sau potențiale. Cu alte cuvinte, a „împrumutat” instrumente specifice controlului concentrărilor pentru a evalua efectele unui acord anticoncurențial.
Aș face însă o distincție: aceasta nu înseamnă neapărat că testul SIEC (Significant Impediment to Effective Competition), utilizat la evaluarea concentrărilor economice, a devenit, ca atare, un nou test juridic pentru evaluarea acordurilor anticoncurențiale sau va fi testul de bază pentru evaluarea tranzacțiilor sub pragul notificării. Rămâne de văzut dacă aceeași abordare va fi aplicată și în alte cazuri similare.
Ce înseamnă aceasta în practică pentru analiza tranzacțiilor sub pragurile de notificare?
Cazul acesta a fost relativ simplu: de la doi concurenți pe o piață locală izolată, cu bariere semnificative la intrare, s-a ajuns la un monopol. Mult mai interesant va fi de văzut cum va funcționa aceeași abordare în situații mai puțin evidente, când o concentrare reduce presiunea concurențială fără să elimine complet concurența. Și dacă, în asemenea cazuri, autoritățile ar putea utiliza nu doar cadrul analitic specific concentrărilor economice, ci și metodele tradiționale de evaluare a acordurilor anticoncurențiale.
Cert este totuși că faptul că o concentrare nu trebuie notificată nu mai reprezintă o garanție că tranzacția nu va fi examinată ulterior de o autoritate de concurență ca un posibil acord anticoncurențial. Aceasta nu înseamnă că orice contract de achiziție devine automat o încălcare, dar atât companiile, cât și consultanții lor trebuie să ia acum în calcul și acest risc.
După cum se menționează în comunicatul oficial al autorității franceze:
„Această decizie transmite un mesaj clar companiilor că o concentrare care nu este supusă notificării, dar care are efecte anticoncurențiale, intră sub incidența normelor de concurență. Deși cazurile care implică abuz de poziție dominantă sau acorduri ilegale ar putea rămâne excepționale, companiile trebuie să ia în considerare acest risc într-un stadiu incipient al tranzacțiilor lor; faptul că tranzacția este sub prag nu conferă imunitate în cazul în care concurența este semnificativ afectată.”